EVENIMENTE[H]


[H]LGBTQ+UNITED Brașov

GRUP DE SUPORT [H]LGBTQIA+ | 20.04.2022 @ 19:00

[H]LGBTQ+UNITED Brașov

20

APRILIE

2022

19:00 – 21:30

GRUP DE SUPORT [H]LGBTQIA+ | 20.04.2022 @ 19:00

Locație

Eveniment online

„ASERTIVITATEA nu este despre ce faci, ci despre cine ești!”, spunea cineva care participase la o discuție despre acest subiect. Într-adevăr, asertivitatea este o alegere conștientă, antrenată și asumată, care îți determină calea în viață. La această întâlnire vom trage concluzii despre cât de mult influențează pe fiecare asertivitatea sau non-asertivitatea în comportament și în comunicare.
Miercuri, 20 aprilie, continuăm, sub umbrela ASERTIVITĂȚII, grupul de suport online* susținut de psihologii Ramona Grigoriță și Claudia Mintenaș, pentru a ne antrena să cerem ceea ce ne dorim, fără să încălcăm libertăți personale și cu grijă față de emoțiile noastre. 🏳️‍🌈

Vă rugăm să vă logați până la maxim ora 19:15 sau să anunțați din timp dacă întârziați. După această ora nu va mai fi permis accesul la grup.

Vă rugăm să ne contactați prin e-mail la echipa [at] hlgbtqunited.ro, formular contact sau pe rețelele de social media pentru a afla mai multe detalii.

Scopul principal al grupului de suport este de a vă permite să fiți voi înșivă și să vă sprijiniți reciproc. În cadrul grupului vom crea spațiul necesar pentru a împărtăși frământările, problemele și nevoile voastre și vom lucra împreună pentru a vă descoperi resursele interioare.

ʀᴇɢᴜʟɪ ɢʀᴜᴘ ꜱᴜᴘᴏʀᴛ
____________________
Următoarele reguli facilitează dezvoltarea încrederii în grup și ajută la împărtășirea gândurilor și emoțiilor cu ceilalți.
1. Tot ce se vorbește la grup este confidențial. Vă rugăm să nu împărtășiți cu terțe persoane experiențele sau numele participanților.
2. Fiecare persoană este liberă să decidă cât împărtășește în cadrul activității de grup.
3. Grupul respectă alegerile individului.
4. Se vorbește la persoana I – eu.
5. Vorbește o singură persoană, pe rând. Restul membrilor ascultă.
6. Vă rugăm să nu întrerupeți când cineva vorbește și vă rugăm să nu purtați conversații secundare.
7. Se cere permisiunea pentru a oferi feedback.
8. Vă rugăm să închideți telefoanele pe durata activității de grup.
9. Se începe și se încheie întâlnirea la timp. O ședință de grup durează aprox. 2 ore și 30 de minute.

……………………………………
*Grupul online se va ține pe platforma ZOOM datorită Asociației MozaiQ LGBT. Mulțumim din inimă! ❤


[H]LGBTQ+UNITED Brașov

ABONEAZĂ-TE!


[H] BRAȘOV

NEWSLETTER