Există un loc la școală pentru toți copiii din România?

Există un loc la școală pentru toți copiii din România? [1]

Dreptul la nediscriminare și dreptul de a beneficia și accesa educația în condiții de echitate pentru toți copiii nu sunt încă valorificate în România. Monitorizări independente[2] arată că există, în continuare, îngrijorări profunde cu privire la copiii romi, copiii cu dizabilități, copiii solicitanți de azil și refugiați, tineri LGBTI (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transgender, intersex), copiii care trăiesc în zone rurale si care sunt în continuare supuși discriminării în ceea ce privește accesul la educație, cât și accesul la îngrijiri medicale și nivel de trai. De asemenea, fetele se confruntă în continuare cu discriminare multiplă și sunt mai expuse violenței și excluziunii.

Sunt convinsă, totuși, că multe voci nu sunt de acord cu afirmația de mai sus. Voci care susțin că toți copiii au cum și pot merge la școala în România. La noi școala este deschisă și primitoare, poate sărăcia în mediul rural reprezintă o problemă, dar altfel, dacă vor, toți copiii pot merge la școală, iar acolo depinde doar de ei să învețe sau nu.

Oare așa este?

În realitate, zeci de mii de copii din România nu au acces la educație. Numărul crește exponențial dacă ne referim la educație de calitate și la nediscriminare. Iar motivele sunt diverse si interconectate[3], sărăcia fiind unul dintre ele. Deși legea spune că învățământul obligatoriu este gratuit, în realitate, pentru educația copiilor, familiile trebuie să acopere costuri deloc de neglijat, cu atât mai împovărătoare pentru copiii și familiile aflate în situație socio-economică precară, care pot conduce la neparticipare școlară[4].

Sărăcia în România este, în sine, o problemă de inechitate și serioasă injustiție socială. Riscul de sărăcie afectează în mod disproporționat copiii. În 2016, România avea cea mai mare rată a sărăciei copiilor din Uniunea Europeană (49,2%) adică unul din doi copii.[5] Iar dacă ne gândim la copiii romi, șansele ca ei să nu se nască în sărăcie sunt minime: nouă din 10 romi trăiesc în deprivare materială severă. O jumătate dintre copiii romi cresc în case supraaglomerate și o treime în locuințe tip mahala[6].

Însă omitem des să ne gândim la discriminare când vorbim de acces la educație. Sărăcia însăși, cauzată de lipsă de oportunitate poate să se transforme în cauză de sine stătătoare a discriminării sau poate opera în combinație cu apartenența la grupul discriminat drept cauze ale discriminării.

Mai mult, omitem să ne conștientizăm prejudecățile și astfel, o mare parte a copiilor rămâne invizibilă, pentru societate, pentru noi; îi exludem și le negăm dreptul fundamental la educație:

Lipsa de școlarizare este de șapte ori mai mare pentru copiii cu dizabilități în comparație cu copiii fără dizabilități[7]. În 2013, aproape jumătate din toți copiii cu dizabilități nu erau înscriși în nico formă de școlarizare. Părinții copiilor cu dizabilități au vorbit despre o rezistență puternică în școlile de masă de a include copiii cu dizabilități și despre presiuni să-și transfere copiii la școli speciale. Iar profesorii din școlile de masă nu sunt, în general, formați în mod adecvat pentru a preda copiilor cu dizabilități. Calitatea educației în școlile speciale este de slabă calitate și nu e adaptată nevoilor individuale ale copiilor cu diferite tipuri de dizabilități. Performanța educațională scăzută a copiilor cu dizabilități are un impact negativ asupra capacității lor de a fi angajați în viitor. Conform Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, rata ocupării în rândul adulților cu dizabilități între 18 și 65 de ani este de 11,46 la sută.”[8]

Un procent de 77% dintre elevii romi care au terminat învățământul secundar gimnazial nu sunt încadrați în alte forme de învățământ sau de formare profesională, comparativ cu 19% din populația generală care se află în această situație[9]. În România, la nivelul anului 2016, copiii romi cu vârstă mai mare de 4 ani participau la educația preșcolară în procent de 38% față de 88% în cazul copiilor majoritari[10]. În ceea ce privește învățământul universitar, ultimul recensământ oficial din România arată că doar un procent de 0,7% dintre cetățenii aparținând etniei romilor au studii superioare[11].

Segregarea copiilor în școli, o cauză majoră a lipsei accesului la educație de calitate persistă și se intensifică, deși toate statele membre UE și-au asumat responsabilitatea de a elimina segregarea pe criterii etnice. Descrisă de Consiliul Europei drept ”cea mai gravă formă a discriminării și o violare serioasă a drepturilor copiilor în cauză” și definită ca ”practica de separare a unor grupuri de copii în școli sau clase specifice”[12], segregarea școlară la nivelul Europei afectează, în mod special, copiii romi. Procentul școlilor din statele membre unde sunt înscriși doar copii romi a crescut de la 10% în 2011, la 15% în 2016[13]. În România, acest procent a fost măsurat la 8% pentru școlile unde toți copiii sunt romi și la 21% pentru școlile unde majoritatea sunt romi[14]. Situația privind segregarea pe clase este evaluată ca fiind similară cu situația segregării pe școli[15].

Fenomenul segregării poate lua forme diferite, astfel încât copiii romi au fost plasați de-a lungul anilor în școli speciale pentru copii cu nevoi educaționale speciale, în mod abuziv și în urma unor evaluări incorecte[16]. Copiii romi au fost segregați, de asemenea, în școli și în clase unde învață numai copii romi, dar și în interiorul unei săli de clasă, fiind plasați în ultimele bănci. Separarea se face și pe etajele școlilor sau la locurile de joacă. O altă modalitate de excluziune a copiilor romi din învățământ este prin lipsa fizică a școlilor din localitățile unde aceștia locuiesc, neavând posibilitatea de a accesa sistemul educațional[17]. Dincolo de separarea fizică, calitatea educației în sistemele segregate este descrisă de Consiliul Europei în 2017 ca fiind „sub standard”. Lipsa calității în educație se transpune prin cerințe și așteptări ale profesorilor față de elevii romi mai reduse comparativ cu cele pe care le au față de majoritari. Profesorii sunt angajați temporar sau apare absenteismul cadrelor didactice, combinat cu o infrastructură slabă și lipsa de resurse materiale[18]. Pe termen lung, copiilor romi le sunt negate șansele de a-și dezvolta stima de sine și competențele necesare pentru a avea acces pe piața muncii[19].

Unul dintre multele cazuri recente de segregare din învățământul românesc (primul caz documentat de segregare școlară a fost în 2003) îl reprezintă școala „Bogdan Petriceicu Haşdeu“, din Iași, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi sancționate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în 2016, pentru segregarea copiilor romi într-un corp separat[20]. De altfel, în același, organizațiile Romani CRISS și ERRC au înaintat o scrisoare[21] Comisiei Europene prin care cereau intervenția acesteia privind situația segregării copiilor romi în România.

În ce privește un alt grup vulnerabil, tinerii LGBTI, sistemul educațional din România nu este un mediu favorabil dezvoltării propice, în siguranță, lipsite de prejudecăți, discriminare și violență asupra lor[22]: 1 din 4 elevi (non-LGBTI) de liceu consideră că homosexualii și lesbienele sunt niște ființe inferioare; 2 din 5 liceeni cred că bărbații homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în școli, 1 din 2 ar fi deranjați să aibă un coleg homosexual, iar 1 din 3 dintre elevi nu ar fi de acord să aibă o colegă lesbiană; aproape 20% dintre respondenți nu ar interveni în situații violente sau- și mai grav- chiar ar participa la violențe împotriva colegilor săi considerați LGBTI. Ceea ce reflectă experiențele elevilor care aparțin minorităților sexuale: 71% din elevii LGBTI consideră că ținerii din comunitate nu sunt în siguranță la școală, mai ales din punct de vedere emoțional; 61% dintre elevii LGBTI au fost victimă sau martor al unei agresiuni; și 65% dintre elevii LGBTI și aliații lor spun că profesorii fac remarci cu caracter homofob la ore.

Procentele rămân ridicate și când vorbim strict de discriminare în școală: 30% dintre respondenții din România au declarat că s-au simțit discriminați de către personalul școlar sau universitar în ultimul an, plasând România pe locul doi la această categorie. În plus, 73% dintre respondenții români au răspuns că și-au ascuns des sau tot timpul identitatea la școală, înainte de 18 ani[23].

Egalitatea de gen este un alt aspect fundamental al educației fără discriminare. Cifrele nu indică inegalități structurale, cantitative între fete și băieți în ceea ce privește accesul acestora la educație formală, promovabilitate, abandon școlar și repetenție. Cu toate acestea, din prisma aspectului calitativ, al conținutului de învățare, egalitatea de gen ocupă un loc marginal. Sistemul de învățământ românesc – prin viziunea de ansamblu, programele școlare și programele de formare ale cadrelor didactice – nu este racordat la realitatea socială a inegalităților de gen care continuă să persiste (reprezentare și putere politică a femeilor, capacitate financiară, violență de gen).[24]

Așadar, sistemul educațional din România nu integrează încă principiul nediscriminării și al respectării drepturilor tuturor copiilor, în mod sigur nu în ce privește programele școlare, manualele, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, managementul unei clase diverse.

Câți dintre noi au învățat la școală că romii au fost sclavi în Țările Române pentru o perioadă de aproape 500 de ani (din informațiile prezente fiind cea mai lungă sclavie din istorie). Câți au învățat despre Holocaustul din România în care au murit peste 22.000 de mii de romi (jumătate dintre ei copii)? Câți dintre profesorii care au prezentat aceste informații au putut sau știut să explice prezentul din această perspectivă istorică, să explice efectele? Ce știm despre alte minorități naționale? Știm doar că sistemul actual de învățământ nu ajută să primim prea multe răspunsuri pozitiv.

Ba mai mult, știm ca au fost aprobate manuale[25] care nu doar omit istoria minorităților din România sau integrarea principiilor de drepturile omului, dar chiar promovează și perpetuează prejudecăți. De exemplu, prezentarea minorității rome într-un manual de istorie: „Încă de la așezarea lor aici, romii au fost considerați, datorită nivelului lor înapoiat de viață și al aspectului fizic, o populație de categorie inferioară. De aceea, încă de la început, a fost marginalizată și izolată[26]. Sau includerea homosexualității ca o practică de studiu al sociologilor în domeniul devianței, în manualul de sociologie[27] pentru clasa XI-a. Iar exemplele pot continua.

Abia în 2017, mult timp după ce România a devenit stat democratic, iar societatea civilă a tot semnalat aceste probleme, programa școlară de clasa a VIII-a la disciplina Istorie a inclus două studii de caz despre perioade tragice și marcante din istoria poporului român – sclavia și Holocaustul romilor, urmând ca noi manuale conforme cu acestea să fie elaborate[28]. Este un prim pas, obținut cu mare greutate și întârziere. Programele școlare încă necesită multe modificări pentru a fi conforme cu principiile de drepturile omului asumate de România și, evident, și manualele adecvate create pe baza acestor programe.

Dar de ce trebuie să facem schimbări și în formarea cadrelor didactice? Și a personalului nedidactic? Ce spun părinții?

Percepția în România despre grupuri întregi de populație, cetațeni români (grupuri vulnerabile la discriminare) este îngrijorătoare: 20% dintre români declarau că ar accepta să aibă un prieten rom și doar 17% să lucreze împreună cu un rom; întrebați care este cea mai apropiată relație pe care ar accepta să o aibă cu o persoană cu o orientare sexuală alta decât cea heterosexuală, doar 7% au spus că ar accepta să fie rude, 15% prieten și 12% coleg de muncă.[29]

Tinerii, specific, au răspunsuri asemănătoare – ”Procente destul de mari (n.a. 47,9%) ale tinerilor care au dat un răspuns valid resping atât avortul, cât și homosexualitatea”[30], și, din ce în ce mai ingrijorător, cadrele didactice, cele care sunt educate să educe noile generații împărtășesc aceleași prejudecăți. Întrebați pe cine nu ar dori să aibă ca vecini, 32% dintre profesori au afirmat că nu ar dori vecini de rasă diferită, 31,4% – imigranți, muncitori din străinătate, 40,1% – homosexuali, 34,2% – persoane de altă religie, 34,5% – cupluri necăsătorite care trăiesc împreună, 35% – persoane care vorbesc o altă limbă și 42,7% – romi. Proporția profesorilor care afirmă că mareșalul Ion Antonescu a avut un rol pozitiv în istorie este mai mare decât a celor care afirmă că rolul a fost negativ. Cel puțin unul din opt profesori se pronunță în favoarea plasării elevilor romi în clase separate (și doar patru din cinci au optat pentru varianta învățării în clase diverse etnic). Dintre aceștia, 70,6% cred că acest lucru este necesar deoarece copiii romi au nevoi educaționale speciale. Alte motive menționate de profesori pentru susținerea segregării copiilor romi au fost legate de încetinirea celorlalți elevi prin includerea romilor într-o clasă mixtă (48,7%) și reacțiile negative ale părinților elevilor majoritari (25,7%)[31]. O statistică dintr-o cercetare FRA[32] spune că: “Jumătate dintre profesioniștii educaționali intervievați în România sugerează că remarcile homofobe și preceptele religioase despre homosexualitate sunt singurele căi prin care se abordează temele LGBTI în multe școli.”

Toate acestea influențează negativ procesul educațional al copiilor, ducând la excluziune, la o școală care nu este deschisă tuturor copiilor.

Referitor la situația copiilor romi și accesul la educație fără discriminare, concluzia este că progresul este unul limitat, iar politicile educaționale sunt implementate slab și parțial. Statul român prezintă o performanță scăzută în implementarea legislației care ar trebui să vină în sprijinul copiilor din comunitățile de romi. Informația privind istoria și cultura romă[33] nu este abordată suficient în programele școlare din învățământul românesc. În același timp, disciplinele care abordează elementele de istorie a romilor nu sunt accesibile și promovate către întreaga populație școlară, ci sunt adresate doar membrilor etniei rome. Manualele școlare privind disciplina Istorie sunt depășite și au de multe ori un limbaj învechit, un conținut stereotipic și chiar discriminatoriu. Elementele de istoria romilor lipsesc cu desăvârșire din modulul psihopedagogic, iar formarea continuă a cadrelor didactice pe aceste subiecte nu înregistrează un progres: posibilitățile de formare continuă să fie extrem de reduse și, în general, sunt oferite în contextul proiectelor societății civile. Resursele financiare pentru angajarea de cadre didactice rome sunt și ele reduse și denotă o lipsă de investiție în acest domeniu.

Este încă nevoie de o recunoaștere oficială a existenței discriminării și a segregării copiilor romi în sistemul educațional. Atitudinile discriminatorii față de elevii romi în sistemul educațional persistă și sunt reiterate inclusiv prin practicarea segregării acestora, prin separarea de elevii neromi în clase sau școli. La acest moment nu există soluții viabile în România pentru eliminarea segregării în unitățile de învățământ, ci dimpotrivă, autoritățile întârzie cu implementarea acțiunilor asumate. Cu toate că astfel de situații sunt identificate în școlile din România atât de organizații internaționale, cât și de cele care lucrează la nivel național, este evident că există o tendință de negare/ nerecunoaștere a realității privind discriminarea copiilor romi la nivel de autorități.

În ce îi privește pe tinerii LGBTI din sistemul educațional românesc, există încă multiple neclarități referitor la modul în care aceștia își pot exercita pe deplin dreptul la educație fără discriminare. În continuare, în anul 2019, tinerii LGBTI nu sunt recunoscuți ca un grup țintă al discriminării și bullying-ului. În consecință, aceștia nu sunt luați în considerare atunci când se discută despre grupurile care necesită o atenție specială din partea sistemului educational, deși situația lor este una extrem de dificilă, fiind supuși violenței, discriminării și intimidării din partea colegilor și chiar a profesorilor și personalului nedidactic.

Cadrele didactice din România nu sunt pregătite să identifice și să ofere sprijin tinerilor LGBTI. Nu sunt incluse în programe sau manuale școlare informații complexe/ suficiente/ adecvate despre tematica LGBTI, eventual aceasta doar fiind menționată printre alte criterii, fără a intra în detalii. Discutarea tematicii LGBTI este lăsată la alegerea profesorului, așa cum este și modul în care ea este abordată. Datele colectate arată că, și în puținele cazuri în care cadrele didactice au abordat această temă acestea, aceștia au fost supuși oprobiului public și chiar pasibili de sancțiuni. Per total, se constată nevoia de educație atât a cadrelor didactice, cât și a elevilor și a părinților acestora, privind comunitățile LGBTI.

La nivel general, principala problema identificată este neincluderea efectivă și reală a principiului nediscriminării și al egalității în cultura și paradigma sistemului de învățământ din România, dublată de lipsa de voință reală de schimbare. Aceasta este cauzată sau agravată de neidentificarea prejudecăților existente ca prejudecăți, ele fiind adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, necunoașterea suficientă a ce este discriminarea, a efectelor pe care le produce, asupra copiilor, asupra cadrelor didactice, asupra societății în general și necunoașterea/ lipsa de instrumente pentru gestionarea situațiilor de discriminare, chiar și atunci când sunt identificate ca atare.

O abordare de drepturile omului necesită un accent special pe prevenirea și combaterea discriminării și a inegalității. Trebuie gândite instrumente care să includă garanții pentru protecția drepturilor și a stării de bine a grupurilor marginalizate. În acest sens, sunt necesare date și informații dezagregate pe criterii de vulnerabilitate, precum etnie, gen, orientare sexuală, religie, statut-socio economic, limba maternă, etc., pentru a da vizibilitate grupurilor vulnerabile și a le proteja.

Curriculumul, așa cum prevede și Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, trebuie să fie relevant pentru contextul social, cultural, de mediu și economic al copilului, să aibă în vedere nevoile trecute și viitoare ale acestuia, cât și capacitățile de dezvoltare ale copilului. Această prevedere include necesitatea pentru un curriculum inclusiv, croit pe nevoile copiilor în toate circumstanțele, ale copiilor din situații dificile sau vulnerabile.

Programele și manualele școlare trebuie revizuite astfel încât să se elimine orice stereotipii și elemente discriminatorii pe toate criteriile, precum gen, etnie, dizabilitate, religie, orientare sexuală etc și să se treacă de la asumarea discursivă a nediscriminării în educație prin conceperea de programe și manuale școlare care se adresează unei clase diverse din toate punctele de vedere, în care se poate regăsi și valoriza fiecare copil și toți copiii, și care, prin tipologia de activități propuse și studii de caz combat prejudecățile și discriminarea. Este necesară implementarea unei abordări inter și transdisciplinare a discriminării și a incluziunii în acest tip de conținuturi.

În paralel cu modificarea de conținuturi, este necesară formarea cadrelor didactice, la toate stadiile de formare, într-o cultură a nediscriminării și a incluziunii, care oferă o lentilă intersecțională asupra și dincolo de disciplina predată de cadrul didactic și se transpune într-un mod de predare care pune accentul pe valoarea și contribuția fiecărui copil. În acest sens, se vor crea instrumente de sprijin și/ sau se vor folosi modele de bune practici existente. Formarea în domeniul nediscriminării și a combaterii prejudecaților este necesară tuturor cadrelor didactice, dar și nedidactice.

Urmare a activităților Centrului de Resurse Juridice din 2019, am realizat și propus o serie de măsuri de schimbare în sistemul educațional românesc, cu privire specific la nediscriminare[34]. Foarte multe dintre ele nu necesită un buget sau resurse adiționale dar, așa cum am menționat mai sus, necesită o conștientizare din partea tuturor, în special a autorităților, despre efectul pe termen lung al unei educații care se adresează doar unei părți a populației României, care exclude, discriminează sau nu oferă șanse egale tuturor copiilor. Depinde doar de noi să re-evaluam prioritățile și să depunem eforturi pentru schimbare, cât mai curând.

____________________________________________________________

[1] Articol bazat pe studiul „Nediscriminarea în educație”, Centrul de Resurse Juridice (CRJ), 2020, disponibil la www.crj.ro/wp-content/uploads/2020/03/Studiu-nediscriminarea-in-educatie_final2020.pdf. Studiul „Nediscriminarea în educație” și-a propus realizarea unei analize a situației educaționale la momentul anului 2019 din perspectiva nediscriminării și a egalității de șanse în sistemul educațional românesc, respectiv în programe şi manuale şcolare, în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, cu privire specific la egalitatea de gen, tineri LGBTI, copii și tineri romi.

[2] Comitetul pentru Drepturile Copilului Observații finale privind cel de-al cincilea raport periodic al României – iunie 2015, citat de Salvați Copiii – www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/0a/0ab4c7cb-1ff8-458c-a53a-053f5d189015.pdf. Raportul Comitetului este disponibil la https://tbinternet.ohchr.org/_layouts/15/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=CRC%2fC%2fROU%2f5&Lang=en

[3] Combaterea excluziunii de la educația de calitate – priorități din prisma politicilor publice, CRJ, București, 2017, disponibil la www.educatiefaradiscriminare.ro/articole/combaterea-excluziunii-de-la-educatia-de-calitate/

[4] A se vedea: Recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului 2009 – paragrafele 76 și 77 (textul în română poate fi consultat la www.unicef.ro/wp-content/uploads/brosura-crc.pdf accesare la 19.10.2016), studiul Organizației Salvați Copiii (2010), Învățământul gratuit costă – Cercetare cu privire la ”costurile ascunse” din educație, București, precum și Planul strategic de acţiuni pentru perioada 2015-2020 asociat Strategiei privind incluziunea socială şi reducerea (nota de subsol 28 din cuprinsul planului, pag. 38).

[5] FRA (Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale), Combating child poverty: an issue of fundamental rights, 2018, p. 16, disponibil la: http://fra.europa.eu/en/publication/2018/child-poverty.

[6] World Bank. Achieving Roma Inclusion in Romania : What Does It Take?. Washington, DC, 2014, p. 12, disponibil la: https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/18663

[7] În 2014, raportul publicat ca urmare a vizitei în România a lui Nils Muižnieks, Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului. Disponibil la https://rm.coe.int/ref/CommDH(2014)14

[8] În 2016, raportul publicat ca urmare a vizitei în România a Profesorului Phillip Allston, Raportorul Special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind drepturile omului și sărăcia extremă în România https://srpovertyorg.files.wordpress.com/2018/08/romania-report-2016.pdf

[9] European Union Fundamental Rights Agency, Fundamental Rights – Report 2018, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2018.

[10] European Union Fundamental Rights Agency, Fundamental Rights – Report 2018, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2018.

[11] Institutul Național de Statistică, Recensământul populației din 2011 din România, București, 2011. Cifra totală de persoane analfabete era de 245.387.

[12] Council of Europe, Fighting school segregation in Europe through inclusive education: a position paper, 2017

[13] European Union Fundamental Rights Agency, A persisting concern: anti-Gypsyism as a barrier to Roma inclusion, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2018.

[14] Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, Al doilea sondaj privind minoritățile și discriminarea în Uniunea Europeană Romii – rezultate selectate, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2018.

[15] Conform FRA, clasele în care „majoritatea” colegilor de clasă sunt romi sunt considerate segregate.

[16] Pentru mai multe detalii, un caz de referință pentru acest tip de segregare este D.H. and Others v. the Czech Republic – http://www.errc.org/article/%20dh-and-others-v-the-czech-%20republic/3559 .

[17] Gwendolyn Albert, Margareta Matache, Marius Taba, Adriána Zimová, Segregation of Roma Children in Education – Successes and Challenges, 2015.

[18] Romani CRISS și ERRC, Scrisoare către Comisia Europeană, Breaches of Directive 2000/43 resulting from segregation of Romani children in the Romanian education system, 2016; UNICEF, 2017 – https://www.youtube.com/watch?v=mULuvuilGOE

[19] FXB Center for Health and Human Rights, Harvard University, Strategies and Tactics to Combat Segregation of Roma Children in Schools: Case studies from Romania, Croatia, Hungary, Czech Republic, Bulgaria, and Greece, 2015, Universitatea Harvard.

[20] Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Hotărârea nr. 769 din 07.12.2016

[21] Romani CRISS și ERRC, Scrisoare către Comisia Europeană, Breaches of Directive 2000/43 resulting from segregation of Romani children in the Romanian education system, 2016.

[22] Asociația ACCEPT, Un Liceu sigur pentru toți, 2017, Disponibil la: http://www.acceptromania.ro/wp-content/uploads/2016/03/Un-liceu-sigur-pentru-toți-Sumarul-cercetarii.pdf

[23] Council of Europe, Safe at school: Education sector responses to violence based on sexual orientation, gender identity/expression or sex characteristics in Europe, 2018, Disponibil la: https://rm.coe.int/prems-125718-gbr-2575-safe-at-school-a4-web/16809024f5

[24] Vezi Indexul Egalității de Gen 2019 (Institutul European pentru Egalitate de Gen – EIGE, UE) la https://ec.europa.eu/romania/news/20191015_indice_egalitate_gen_romania_ultimele_5_state_membre_ro și Barometrul de Gen, România, 2018 disponibil la https://centrulfilia.ro/new/wp-content/uploads/2019/05/Barometru_de_gen.Romania_2018.pdf

[25] Puținele analize de manuale școlare realizate în România de diverse entități sunt disponibile la http://www.educatiefaradiscriminare.ro/resurse/studii-si-cercetari/.

[26] Citat preluat din Analiza manualelor de Istorie (realizată pentru Centrul de Resurse Juridice de Irina Costache), 2016, preluat din Manualul de Istorie pentru clasa a XII-a, editura Gimnasium 2007, autori Ioan Scurtu, Florentina Dobrotici, Elena Emilia Luca, Emil Poamă, Vasile Ionescu, Octavian Osanu, Relu Stoica, referenți de specialitate Mihail M. Andreescu, Gavril Preda, https://www.librariadelfin.ro/carte/manual-de-istorie-pentru-clasa-a-12-a-scurtu-ioan–i4160

[27] Maria Voinea, Carmen Bulzan, Sociologie, Editura All, p. 69, Disponibil la: https://manuale.edu.ro/manuale/Clasa%20a%20XI-a/Sociologie/All/A187.pdf. Capitolul 7, Fenomene anomice, discută, alături de corupție, infracționalitate și sărăcie, despre delincvența juvenilă. La finalul acestuia există un paragraf despre Transgresiunile sexuale: “Prostituția, homo- sexualitatea și pornografia au fãcut obiectul a numeroase lucrãri. Existã și sociologi americani care includ adulterul și celelalte forme de sexualitate extraconjugale în capitolul devianțelor sexuale.”

[28] Respectiv studiul de caz Rromii – de la robie la emancipare la Domeniul de conținut 7. Lumea românească până la jumătatea secolului al XIX-lea și România în Al Doilea Război Mondial. Studiu de caz: Holocaustul în România: evreii şi rromii la domeniul de conținut 9. România secolelor XX-XXI

[29] Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Percepții și atitudini ale populației României față de Strategia națională de prevenire și combatere a discriminării, 2015.

[30] Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES), Studiu despre tinerii din România, 2019, Disponibil la http://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/15294.pdf

[31] Gabriel Badescu, Claudiu Ivan, Daniela Angi, Oana Negru-Subtirica, Educație pentru democrație în școlile din România, București, 2018.

[32] FRA, Professionally Speaking: Challanges to Achieving equality for LGBT people, pg 13, disponibil la: https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2016-lgbt-public-officials_en.pdf

[33] Mai multe despre istoria și cultura romilor la https://ikultura.ro/category/filme-culturale-educationale/

[34] Disponibil la http://www.crj.ro/wp-content/uploads/2020/02/Plan-de-masuri-2020-1.pdf

____________________________________________________________

Acest articol a fost publicat, inițial, în Caietul Documentar 5: Calitatea Vieții. Tehnologie în retroumanism. Viitorul cu puterea comunităților

Sursa: https://futurestation.ro/wp-content/uploads/2020/12/Caiet-documentar-5-Calitatea-vie%C8%9Bii-Diana-Stafie.pdf (pag. 649)